Cartea Sigilată a lui Mormon

1 Și Dumnezeu mi-a vorbit, Moise, și a zis: Separă un om din fiecare seminție, oameni drepți și oameni cinstiți, căpetenii ai poporului său, ca să-i trimiți în țara Canaanului. Și ambasadorii tăi să fie numiți să vegheze asupra țării pe care o voi da moștenirii copiilor lui Israel și să-i cerceteze locuitorii, în scopul ca fiecare dintre acești prinți să-și reprezinte seminția înaintea întregului popor, când vor raporta, în o adunare generală, printre neamul lui Israel, toate lucrurile bune care vin din acest loc; căci iată, îți dau ca moștenire o țară în care curge lapte și miere.

 

 

 

2 Acestea sunt numele lor: din seminția lui Ruben, Șamua, fiul lui Zacur; din Simeon, Şafat, fiul lui Hori; din Iuda, Caleb, fiul lui Iefune; din Isahar, Jigeal, fiul lui Iosif; din Efraim, Osea, fiul lui Nun; din Beniamin, Palti, fiul lui Rafu; din Zabulon, Gadiel, fiul lui Sodi; lui Iosif, din seminția lui Manase, Gadi, fiul lui Suși; din Dan, Amiel, fiul lui Ghemali; din Așer, Setur, fiul lui Mihai; din Neftali, Nabi, fiul lui Vofsi; din Gad, Gheuel, fiul lui Machi.

 

 

3 Aceștia sunt bărbații pe care eu, Moise, i-am trimis să spioneze țara aceea; iar eu, Moise, i-am pus numele lui Osea, fiul lui Nun, Iosua.

 

 

 

4 Dar s-a întâmplat că eu, Moise, i-am poruncit fiecăruia dintre ei să păzească poporul care locuiește acolo; fie că erau puternici sau slabi, fie că erau puțini sau mulți. Fie că cetățile lor erau întărite sau nu, dacă pământul era fertil sau uscat, dacă erau copaci și albiile râurilor.

 

 

 

5 Deci s-au suit cei doisprezece și, când s-au întors, au adus cu ei un ciorchine de struguri; pentru că erau zilele primelor roade, unde înfloresc strugurii. Și iată, acești struguri erau atât de mari încât a fost nevoie de doi bărbați, cu un toiag prin ciorchine, să-i poarte.

 

 

 

6 Și la sfârșitul celor patruzeci de zile de când au plecat, au stat înaintea lui Moise și Aaron și înaintea întregii adunări a copiilor lui Israel și au început să le spună ce au văzut și să le arate roadele țării.

 

 

 

7 Și ei le-au spus, zicând: „Noi am intrat în țara în care ne-ați trimis; și curge cu adevărat lapte și miere, așa cum a spus Domnul robului Său Moise. Vezi, acesta este fructul tău. Iată, oamenii s-au mirat văzând calitatea și mărimea strugurilor; și au fost plini de entuziasm la raportul dat de Caleb și Iosua.

 

 

 

8 Ceilalți zece iscoade însă le-au raportat, spunând: iată, oamenii care locuiesc în această țară sunt puternici, așa cum am auzit despre nefilim, care au fost copiii lui Ana care erau dinainte de potop și cetățile lor sunt extrem de puternice. fortificată şi foarte mare. Pe lângă aceștia, mai sunt amaleciții, care locuiesc în țara de la miazăzi; și hitiții; iebusiții și amoriții, care locuiesc în munți; și canaaniții, care locuiesc pe malurile mării și între malurile râului Iordan.

 

 

 

9 Și s-a întâmplat că Caleb a oprit gura poporului și a zis: Să ne urcăm repede și să luăm țara aceasta ca moștenire; căci cu siguranță vom birui împotriva ei și vom obține tot ce este mai bun în toate regiunile din jurul nostru.

 

 

 

10 Dar ceilalți bărbați care priveau țara au zis: „Acum, Caleb, nu fi naiv; căci nu putem merge împotriva acestor oameni, căci ei sunt mai puternici decât noi. ” Iată, nu este nimic bun pentru noi în locul acela, pentru că țara prin care am trecut ca să ispidim este o țară care-și mistuie locuitorii; și toți oamenii pe care îi vedem în ea sunt oameni de statură mare; da, am văzut acolo uriași, fii ai lui Anac, așa cum ne-au spus strămoșii noștri, că au existat înainte de potop. Dar am testat că descendenții giganților încă mai există; iar noi suntem ca lăcustele înaintea lor.

 

 

 

11 Și toată adunarea s-a ridicat și și-a ridicat glasul; iar oamenii au plâns în noaptea aceea. Și s-a întâmplat că toți copiii lui Israel au cârtit împotriva mea Moise și împotriva fratelui meu Aaron; și toată adunarea și-a ridicat glasul și a zis: „Spune-ne acum, Moise, de ce ne aduce Domnul în țara aceasta, ca să cădem sub tăișul sabiei și ca soțiile și copiii noștri să fie prada uriașilor. ? -Ar fi fost mai bine dacă am fi murit în Egipt.

 

 

 

12 Și sa întâmplat că Iosua, fiul lui Nun; și Caleb, fiul lui Iefune, și-a sfâșiat hainele; şi au vorbit întregii adunări a copiilor lui Israel, spunând: Locul unde mergem este o ţară foarte bună. Dacă nu ne răzvrătim împotriva Domnului și nu ne temem de poporul țării, atunci Domnul va fi cu noi. Și iată, așa cum ne-a scăpat din Egipt cu brațul întins, tot așa ne va aduce în țara uriașilor și ne va da ca moștenire o țară în care curge cu adevărat lapte și miere.

 

 

 

13 Și s-a întâmplat că, pe când intrau în adunare să strângă pietre pentru a-l ucide pe Iosua și pe Caleb, slava Domnului s-a arătat peste adunarea copiilor lui Israel și Domnul i-a spus lui Moise: „Până când va fi poporul acesta. ma provoci? Și până când nu mă vor crede, în ciuda tuturor semnelor pe care le-am făcut printre ei?

 

 

 

14 De aceea Domnul a zis: Niciodată nu v-am poruncit ca cei doisprezece bărbați care au inspectat țara făgăduită să raporteze poporului lui Israel lucrurile rele din această țară; dar că ar trebui să raporteze doar lucrurile bune care sunt acolo.

 

 

 

15 Înțelegând, deci, punctul cheie pe care Domnul intenționa să-l atingă în raport cu sentimentele negative ale slujitorilor Săi; Eu, Moise, am spus: iată, nu sunt decât un om muritor pentru a mă certa cu Dumnezeul Atotputernic; dar dacă vei ucide acest popor pe care l-ai scos din Egipt ca un singur om, atunci celelalte națiuni care au auzit despre faima ta vor spune: Dumnezeul evreilor nu a putut să pună pe acești popor în țara pe care le-a jurat, așa că i-a ucis în deșert.

 

 

 

16 Acum, de aceea, te rog, Dumnezeule, ca puterea Domnului meu să fie mare înaintea oamenilor de pe tot pământul. Iartă deci nelegiuirea poporului tău, după măreția milei Tale și așa cum ai iertat pe acest popor din țara Egiptului până acum, din pricina mormăielilor și a sentimentelor lor rele care le-au pătruns inimile din pricina părinților tăi care au fost amărâți pentru generație după generație ca sclavi în Egipt, în așa fel încât să nu poți rupe acele sentimente într-o singură clipă; dar este necesară răbdarea cu poporul tău, Israel.

 

 

 

17 Și, vorbindu-mi, Domnul a zis: După cuvântul tău, Moise, i-am iertat. Dar jur pe Mine Însumi că aceștia pe care i-ai declarat că sunt impregnați de sentimente rele și care au umplut inimile acestui popor cu sentimente rele, nu vor vedea țara pe care am jurat-o părinților lor.

 

 

 

18 Dar robul meu Caleb; pentru că era un alt duh în el, adică era un alt fel de simțire în inima lui și a stăruit să Mă urmeze, păstrând cu el credința pe care a dobândit-o prin puterea care a venit de la Mine în Egipt; iată, Eu, Domnul, îl voi aduce în țara în care a intrat să spioneze și urmașii lui o vor moșteni; din generatie in generatie.

 

 

 

19 Și Domnul mi-a vorbit, lui Moise și Aaron, și a zis: Auziți cârtirile copiilor lui Israel, de când au ieșit din Egipt, cu neplăcerea lor împotriva Mea, Domnul. - Cât timp voi îndura
această adunare rea, care murmură împotriva Mea în sentimentele ei?

 

 

 

20 De aceea trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta, la fel ca toți cei care au fost numărați după numărul vostru, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, care au cârtit împotriva Mea în simțirile lor; căci ei nu vor intra în ţara pentru care mi-am ridicat mâna cu un jurământ, decât lui Caleb, fiul lui Iefune; și lui Iosua, fiul lui Nun, din cauza sentimentelor bune care le umplu inimile.

 

 

 

21 De la ceilalți, chiar și copiilor acestora, pe care îi voi păstra sub vârsta de douăzeci de ani, le iau preoția cea mare, lăsând printre copiii lui Israel doar preoția mai mică, ca fiind un profesor de școală pentru lucruri mai mari.

 

 

 

22 Și iată, nu ești vrednic de o asemenea măreție, pentru că am dorit să obțin un popor pentru numele meu, o stăpânire pe care aș putea să o numesc a mea, o națiune de preoți; dar acestea nu s-au calificat în zilele lui Moise.

 

 

 

23 Iată, în acest scop voi continua să lucrez; și, la sfârșitul tuturor, când la plinătatea timpului voi veni, atunci voi găsi un popor pe pământ gata să mă primească. Amin.